Fe O(OH)

Habar n-am ce să fac cand o femeie plange. Are ochii unei rase necunoscute ( Călinescu despre Sadoveanu, parcă) şi e atinsă de solipsism. E o chestie la care nu merge fiola cu morfină şi ăl de sus apasă butonul „Ignore”. Religiozitatea mea primitiva nu-mi permite descantecul.

Îi spun, răutăcios, că a îmbătranit şi lacrimile nu-i mai sunt perfecte. Mă injură şi aruncă spre mine şervețelele pline de lacrimi contorsionate şi muci. Şi fuge.

Hei, întoarce-te! Ştii bine că în aeroport îți vor detecta  implantul sufletului meu ruginit. Îți vor da sanii la o parte şi vor reintroduce inima în coşcova ei. Şi vameşii vor fluiera mitocăneşte curul tău ca o curbă de tobogan.

Uite, îți dăruiesc toate tăcerile mele…

Vineri, poezie de post (2)

Bă, voi ce-ați mai citit de prin poezia lumii? Că văd că wordpressul ăsta s-a transformat într-un subprodus din categoria „flori, filme, fete sau băieti”. Sau „jocuri”. Uitasem.

„…

nu am niciun chef să mă întorc într-o epocă de show-uri

în care amandoi deschideam dimineața ferestrele aceleiaşi camere

să adunăm aşternutul de pe acelaşi pat

gura mea era atunci plină de sentimente şi cuvintele îmi ieşeau

din gură sufocate de sentimente dar cine avea trebuință de cuvinte

mă mulțumeam să vorbesc cu mainile îndepărtand veşminte

de pe trupuri cu miros de smirnă şi convulsii amanetate palmelor mele

să mă laud cu tine suflete cu capul abandonat în laț cum te lauzi

cu o tarfă agățată într-un cafe bar pe moşilor

suflet cu faimă de prostul targului nu mai ai de ce şi de cine să te aperi

a sosit ceasul să te afunzi în propriile excremente să pieri pe propria limbă

ai fost un sentimental cu femeile iubindu-le de-a valma ți-ai părăsit capul

între pulpele lor ți-ai uitat buzele pe gleznele lor cu nările între sanii lor

ai respirat drogul ce nu a cunoscut limitele niciunei doze

suflet idiot odată cu tine va dispărea un adorator de poeți

adu-ți aminte că o viață întreagă am scormonit împreună alte suflete

pană ne-am pierdut orgoliul de a exista”

Ion Cocora – Suflet idiot.

Iluzia (1). Trompe l’oeil

Zeuxis din Heracleea era meseriaş. Ştia să umble cu culoarea. Cu luminile şi umbrele. Crea spațiu. Estetica iluziei.

Parrhasios din Efes era la fel de bun. Şi rival. Pe la colțuri se spunea că din lumini şi umbre scotea contururi mai fine.

Într-o zi, lumea a vrut să afle cine-i number one. Şi un juriu le-a dat să picteze o frescă.

Zeuxis a dat la o parte perdeaua şi lumea a văzut ceva spectaculos. Un băiat privea o masă pe care era o fructieră cu struguri. Atat de reali încat vrăbiile s-au repezit să-i mănance. Zeuxis a explicat juriului şi lumii că n-a pictat băiatul mai bine pentru  că ar fi speriat vrăbiile.

Parrhasios refuza să ridice perdeaua de pe lucrare.

Lumea, juriul şi Zeuxis devin nervoşi.

Cand paroxismul atinge cote maxime, Parrhasios se ridică şi spune că aceea e lucrarea lui. Perdeaua.

Era atat de reală încat toți puteau jura că au văzut fresca aia de piatră făcand cute în vant.

Zeuxis înşelase păsările. Parrhasios înşelase oamenii.

Mai tarziu, la chestia asta i-au spus trompe l’oeil.

(poveste repovestită, aflată de la Plinius cel Bătran)

Corăbiile

Corăbiile astea poartă amfore pictate cu noi, făcand dragoste. Blestem pentru a nu mai ajunge, zic marinarii ăia bătrani ce scrijelesc răni prin fiecare speluncă.

Fur şi fug cu buzele tale decupate de pe-o toartă. Cum incaşii furau bibliile lui Fra Vicente. Şi aştept să iasă zeul.

Doar cucuta îndoielii, în ceşti ciobite de porțelan, aşteaptă să mă bea. Inelarul pus pe zaț îmi va ghici viitorul.

„Dumnezeu e un amant nefericit”,  strigă musul dintr-o carte şi toți alergăm să-i găsim o femeie după chipul şi asemănarea noastră.

Căpitanul, plictisit, bea rom şi fumează pipă. Langă el, viața. O femeie frumoasă cu care dumnezeu nu ştie să facă dragoste.

După ninsoare…

Fast food

Ninge atat de mişto în oraşul ăsta cenuşiu…Mi s-a făcut de femeia mea geamănă întru moarte. O aştept să ne consumăm restul de iubire, ca pe-un sandvich de fast food. Pus în pungi reciclabile. Să muşcăm ca o fiară însetată de sange. Şi să ne stergem cu manecile pe bărbie. Cu ochii pe ceas, speriați ca nişte hamsteri ce au fentat roata.

Ninge mişto în oraşul ăsta provincial…Şi manecile murdare de sos strălucesc ca un teaser al unei iubiri. Sau ca dinții unei feline.

Nu aruncaţi ambalajul!

Într-o zi mi-am cumpărat o femeie. Cu un pumn de vocale. Mărunțişul, a,e,i,o,u, s-a răsturnat zgomotos pe tejghea. Mi-ajungea doar pentru o litră.

Vanzătorul era un dumnezeu atipic. Nu le ştia pe toate. Pentru că citea. Apocalipsa după Nietzsche. Sigur, însă, era tare pe vanzari. „Bă, produsul ăsta se vinde numai la bucată, nu fracționat. Vino maine cu diferența, 21 de grame de suflet.” Şi mi-a pus în brațe marfa,  într-o cutie cu fundă roşie.

Toată ziua mi-am pierdut-o căutand prin sertare cele 21 de grame de suflet. Ştiam că sunt pe undeva. Femeia, perfectă ca o panză de păianjen, m-a privit un timp plictisită şi apoi şi-a văzut de ale ei. S-a întins pe veioză, pe ochiul mic de la aragaz, ăla cu cafeaua, pe fotoliul de la TV.

Nu am găsit cele 21 de grame şi am hotărat să returnez produsul a doua zi. În locul dumnezeului habarnist era un înger arogant, cu ceas la mană. Mare, de manelist. Tic tac tic tac. Nu puteam returna produsul decat în ambalajul original.

Zilnic caut în gunoaie. Cutia aceea mare cu fundă rosie în care trebuie să returnez o femeie.

Adio. Versiunea beta

Definiție: versiunea beta este considerată versiunea completă, care încă nu este pregătită pentru utilizatorul final. Din cauza lipsei de teste in condiții reale si a erorilor necorectate.

Hei, tu, ce mişto e femeia pe care ai trimis-o la mine ca să testăm versiunea asta de „adio”! Ne înțelegem perfect. E la fel de naivă ca tine. Şi ca mine. Şi poartă aceleaşi pijamale verzi. Crede că vom scăpa ieftin. Zice că extensia aia ciudată a trupului nostru, căreia îi spuneam iubire, poate fi alzheimerizată. Fugi, fată, d-aici, i-am spus. Eu îmi ştiu codul genetic, o să urle dezoxiribonucleicul de o să se audă pană în cartier la tine. Şi în plus, ce fac cu străzile pe care nu am plimbat-o? N-aş vrea să fie trecute la masa succesorală.  Am eu un fetiş cu paşii. Cu poemele pe care încă nu i le-am spus în noapte e mai simplu. Le-aş putea dona ca organe. Tot suntem în moarte clinică.

Şi aş mai vrea, în ultima zi, să iau femeia asta trimisă de tine şi să-i arăt trenurile. Să aştept cu ea, speriați, ca-n Sebastian, pană cand domnişoara Cucu va veni să ne certe că facem cu mana.

Apoi îi voi da drumul către tine. Asta e tot.

Patrula TF, mancand gogoşi, mă va verifica prin stație la dispecerat. Cine dracu-i ăsta? Un aurolac zurliu,   inginer fugit de-aiurea. Îşi trăieşte umbra pe datorie. Prea sărac pentru a împrumuta timp.

Insight

Scuipații timpului mi se scurg pe obraz şi tu, mormăind în spargă sau leopardă, mă cureți cu buzele țuguiate…

Heeei, deja ți-au apărut riduri pe buze, vase de croazieră spre Styx. Stai cuminte, nimic nu e mai eretic decat voluptatea unui sarut.

Life’s…a tale/ told by an idiot…/ signifying nothing nu mai e machbetian. E doar un deget pus perpendicular pe buze, administrator judiciar al insolvenței cuvantului.

Galilei numără a mia oară secundele căderii noastre.

Dau copy-paste pe un zambet politically correct si pe tipsia orizontului gandul tău se plimbă într-un scaun cu rotile.

Biografem

Pot să-mi iau locul lângă tine, pe stea? Da, spuse prințul, ești prietena mea, e doar o poveste. Ne cunoaștem, ne-am întâlnit într-o zi pe pământ, eu mergeam pe parte a lui, tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo, erai ca toate femeile, uite că ți-am reținut chipul, eu m-am emoționat și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă, dar n-ai vrut să mă crezi, ai întins mâna, ai dat de un nor, eu am cuprins de umeri o frunza, unii te văd numai pe tine, alții mă văd numai pe mine, ne suprapunem atât de perfect încât nimeni nu ne poate zări deodată și nimeni nu îndrăznește să locuiască de unde putem fi zăriți amândoi, sângele duce zvonuri de la unul la altul, cum ești?, dacă ridic brațul și-l întind mult înapoi îți descopăr clavicula dulce și, urcând, degetele îți ating sfintele buze, apoi brusc se întorc și îmi strivesc până la sânge gura, dacă o să vrei să mă uiți ascunde-te de lună, îți va aminti cum am mers prin lumina ei cu picioarele goale, dacă vrei să mă uiți, nu încerca să mori, mai ales nu încerca să mori.